17.2.12

fantasmagoria 73: istoria Biondettei

.
-fragment-
Istoria Biondettei începe cu moartea ei. Dar istoria câtora dintre noi nu începe la fel? Imediat după trecerea ei din această lume, această lume nu a mai fost la fel. Toți cei care au cunoscut-o se chinuiau acum să și-o aducă aminte cât mai exact cu putință și nimeni nu reușea lucrul ăsta. Unii spuneau că ar fi fost mai cu seamă o bună specialistă în dulceața de iasomie, alții jurau că n-au văzut-o nicicând în bucătărie. Unii duceau dorul conversațiilor cu ea, seara în fața porții, alții spuneau că nici vorbă - Biondetta ar fi fost mută din naștere. Unii credeau că a fost blondă, alții că ar fi fost brunetă. Părea astfel că toți aveau dreptate în privința ei sau că nimeni nu a cunoscut-o cu adevărat. În scurtă vreme, Biondetta și istoria ei au ajuns un mit. Se găseau, adică, destui care să afirme că Biondetta nici nu a existat aievea deși toată lumea știa (măcar asta) cu siguranță: că Biondetta s-a născut, a trăit și a murit.
Mi s-a pus și mie întrebarea ”ce cred despre istoria Biondettei”. Am răspuns atunci așa cum o fac și acum:
istoria Biondettei nu a existat și nu are cum să existe căci orice istorie e o invenție. Dar Biondetta a existat și există încă pentru că o persoană despre care se discută într-atât nu are cum să nu fi fost aici, într-un fel sau altul. Nu am cunoscut-o dar asta nu înseamnă că nu pot crede în ea, în prezența ei, în puterea ei. Și cum să dovedesc mai potrivit lucrul acesta decât prin faptul că numele ei există? Nimic din ce nu poate fi numit nu există. Iată minunata triplă negație care afirmă, întărind de trei ori un vis
până când acesta se transformă în piatră și sfarmă suveran orice realitate.
[”.................................................................”]

 

..