fantasmagoria 40: încruntări diverse

.
-fragment-

Și chipul tău e o mână. Dar una care stă la lumină, veșnic întinsă, nu pentru milă ci pentru mângâiere. Adevărurile tale vin prin mâna asta pe care ți-o pomenesc aici, ele sunt mărunte, abia se văd căci în urma lor merg agale, întinzându-se pe orice stradă posibilă, toate deziluziile care s-au plictisit să stea ascunse prin colțuri. Mi-e mai mare frica de viața care ar putea să curgă prin decepții decât bucuria de a-ți întinde și eu fața ca o mână, cum o faci tu. Îmi place însă cum te miri de labirinturile prin care-mi rătăcesc cuvintele. Mai bine aș urla. Uneori o fac, mai ales înainte de a te speria de sălbăticia cu care îmi place să denaturez liniștea. Tu iubești seninătățile: a pământului și a cerului, cu măsură egală, știu.

Dar ai văzut și tu cum se bat cuie în capacele coșciugelor, nu e asta imaginea celui mai mic dintre paradoxuri? Un gest la fel de inutil pe cât este de igienic. Avem nevoie de micile adevăruri, e o prostie să credem că luate împreună dau un adevăr mai mare. Nu-i nimic esențial în risipire dar împrăștierea înseamnă că lucrurile au fost cândva adunate. Și asta-i bine pentru că asta e ceva sigur.

[”..........................................................................”]

 

..