-fragment-
Din ziua aceea nu-mi aduc aminte decât de un singur lucru: am căzut pe scări în timp ce le coboram în viteză, am alunecat și m-am lovit la cap destul de rău. Și de aici a început cea mai miraculoasă întâmplare a vieții mele: am avut pentru tot restul după-amiezii o cascadă de revelații sub care am stat, înfricoșat și cuminte, așteptând să se termine. Cuprins de spaimă pentru că nu știam ce se petrece cu mine, credeam că sunt pe moarte - îmi aminteam episoade pe care nu le-am trăit niciodată. Răbdător pentru că mă străduiam să mă împac cu mine însumi, măcar la sfârșit. În cele din urmă mi-a trecut, toată această tulburare de memorie s-a liniștit și s-a ghemuit undeva în adâncul minții.
Mă vei întreba, pesemne, de unde mi-au răsărit în amintire acele mulțimi de fapte despre care îți spun că îmi sunt, că îmi erau, cu totul străine. Probabil că strămoșii care încă trăiesc prin sângele meu au vrut să-mi vorbească sau poate că însuși corpul meu a devenit pentru câteva ore propriul său suflet, lăsându-mă pe mine să-i fiu trup.
Îmi ziceai mai devreme că ai mai auzit o poveste asemănătoare, cu un individ luat în posesie de o amnezie mai mare decât propriul lui destin. Sunt conștient acum că am trăit și eu același risc. Dar cred cu tărie că un asemenea teribil lucru se întâmplă doar celor care, în secret, își doresc cu voluptate uitarea mai mult decât moartea. Ceea ce, să recunoaștem, e o închipuire mai mare și mai frumoasă decât orice poezie.
[”............................................................................”]
..
0 calmante:
Enregistrer un commentaire