-fragment-
Am aflat povestea asta dintr-un almanah vechi, în timp ce stăteam la umbra subțire a unor mesteceni.
Selim, fiul lui Hussain, a rătăcit prin deșertul Arabiei zile multe și nopți îndelungate, pierdut fiind de caravana tatălui său. Însetat, epuizat, hărțuit fără încetare de duhurile pustiului, a ajuns la Wadi Khum - oaza curmalilor - cu totul întâmplător.
Nu s-a oprit decât la iazul dătător de viață. S-a aruncat în apa rece dezbrăcat complet de hainele sale zdrențuite și a început să se spele de groaza deșertului neprimitor. Și s-a tot spălat de seara până dimineața și de dimineața până la apus. O zi, două, trei, treizecișitrei, trei sute treizecișitrei, trei mii trei sute treizecișitrei, până când
straturile de piele i s-au desprins de pe carne, carnea de pe mușchi, mușchii de pe ligamente, ligamentele de pe oase. Până când oasele i s-au albit complet, apoi s-au fărâmițat, s-au măcinat, s-au făcut pulbere fină. Până când vântul de sud i-a suflat trupul printre frunzele mari ale finicilor.
Abia atunci s-a oprit.
..
0 calmante:
Enregistrer un commentaire